Un recidivist de 28 de ani, reținut. Acesta amenința femeile în ascensor cu un cuțit și le tâlhărea
Un tânăr de 28 de ani, originar din raionul Călăraşi, a fost încătuşat de către oamenii legii în timp ce mergea pe stradă. Acesta este bănuit de comiterea în serie a atacurilor tâlhăreşti pe timp de noapte, în ascensoarele caselor de locuit din sectoarele Râşcani şi Ciocana.

Individul s-a eliberat recent din puşcărie, unde şi-a ispăşit pedeapsa timp de 6 ani pentru infracţiuni similare, iar acum este iarăși cercetatat penal pentru tâlhărie.
Potrivit informaţiilor acumulate în cadrul acţiunilor speciale de investigaţii şi de urmărire penală, bănuitul ar fi comis cel puţin 5 atacuri tâlhăreşti, în urma cărora au avut de pătimit femei cu vârstele cuprinse între 32 şi 43 de ani.
Astfel, pe parcursul lunilor octombrie – noiembrie curent, acesta îşi urmărea victimele până în ascensor, unde le ameninţa cu un cuţit, deposedându-le de genţile personale, în care se aflau bani, telefoane mobile şi alte bunuri de preţ. Imediat după atac bănuitul luat tot, inclusiv geantă apoi o arunca pe acoperişul scării de la bloc.
Persoanele care au avut de pătimit, sunt solicitate să se prezinte la Inspectoratul de Poliţie teritorial pentru a depune cereri în acest sens.
Actualmente bănuitul este reţinut pe un termen de 72 de ore şi este cercetat penal pentru tâlhărie. El riscă o pedeapsă cu privare de libertate pe un termen de la 8 ani până la 10 ani.
Poliţia Capitalei a intensificat patrulările prin ograzile caselor de locuit, iar cetăţenii sunt rugaţi să informeze imediat serviciul 902 în caz de urgenţă.


