Ссылка скопирована
Un preot din capitală, intoxicat cu fum de la sobă
Un preot de la biserica „Mare Mucenic Gheorghe”, din sectorul Botanica al capitalei, a ajuns la spital după ce s-a intoxicat cu fum emanat de la o sobă defectă.

Preotul a solicitat ajutorul medicilor după ce s-a trezit din somn cu dureri de cap insuportabile. Soba se află într-o anexă a bisericii.
În prezent, slujitorul bisericii este internat în secţia de Toxicologie a Spitalului Sfânta Treime şi se află în afara oricărui pericol.
Doctorii spun că preotul ar putea fi externat în următoarele două zile.
Potrivit Serviciului Situaţii Excepţionale, de la începutul acestui an, pe teritoriul ţării au fost înregistrate 30 de cazuri de intoxicaţii cu monoxid de carbon şi gaz metan. În urma acestora, trei oameni au murit, inclusiv doi minori.


