Un polițist din Capitală riscă 5 ani de închisoare pentru corupție și trafic de influență
Un agent de circulaţie din cadrul Direcţiei de Poliţie Chişinău va fi judecat pentru corupere pasivă, trafic de influență, abuz de serviciu și păstrarea ilegală a munițiilor. Procurorii au finalizat urmărirea penală și au expediat în judecată cauza inițiată pe numele acestuia.

Potrivit Procuraturii Anticorupţie, în septembrie 2014, inspectorul s-a deplasat la locul unui accident rutier din Capitală, unde a pretins şi primit 50 de euro de la şoferul care se afla în stare de ebrietate, pentru a întreprinde acţiuni în vederea evitării tragerii la răspundere penală a acestuia.
Totuși, dosarul privind accidentul rutier a fost transmis spre examinare altui colaborator de poliție. În continuare, bănuitul a mai cerut suplimentar de la şofer 1.000 de euro pentru a influenţa colegul de serviciu, responsabil de caz, să nu pornească dosar penal pe numele şoferului, bani pe care i-a primit mai târziu, sub controlul organului de urmărire penală.
În cadrul urmăririi penale s-a mai constatat că, în perioada anilor 2007 – 2014, inspectorul, primind spre examinare materialele privind comiterea a trei accidente rutiere, a propus procurorilor refuzul în pornirea urmăririlor penale. Deşi procurorii au respins propunerea și au restituit materialele pentru pornirea urmăririi penale, poliţistul nu a urmat indicaţiile procurorilor şi nu a dispus pornirea urmăririi penale, tăinuind infracțiunile pentru a nu avea în gestiune un număr mare de cauze penale nesoluţionate.
Toate materialele menționate au fost depistate în cadrul percheziţiilor la domiciliul inculpatului, împreună cu două cartuşe de vânătoare, păstrate ilegal.
Dacă va fi găsit vinovat, inculpatul riscă până la 5 ani de închisoare și poate fi obligat la achitarea cheltuielilor judiciare în valoare de 2.886 de lei.


