Un poliţist din Căuşeni este cercetat penal de Procuratura Anticorupţie
Un inspector superior al secţiei poliţiei criminale al Comisariatului de poliţie Căuşeni este învinuit de procurori că ar fi extorcat de la o femeie 300 de euro şi peste 3000 de lei.

Potrivit actului de învinuire, în august curent, poliţistul a reţinut o femeie suspectată de comercializarea substanţelor narcotice.
În aceeaşi zi, aflându-se în biroul său de serviciu, la indicaţia inspectorului, femeia a pus în safeul acestuia suma de bani pe care o avea (2500 lei şi 50 dolari) pentru a nu transmite materialele acumulate în secţia urmărire penală în vederea iniţierii unei cauze penale.
Poliţistul i-a comunicat suspectei că este necesar să-i mai transmită 300 de euro pentru a nu fi trasă la răspundere penală.
Câteva zile mai târziu, bărbatul a primit prin intermediul unei alte persoane şi cealaltă parte a sumei solicitate, fiind reţinut în flagrant delict de către ofiţerii CCCEC sub conducerea Procuraturii Anticorupţie.
Informaţia iniţială privind infracţiunea în curs de săvârşire a fost recepţionată şi prelucrată de către procurorii în Procuratura raionului Căuşeni, sesizând ulterior Procuratura Anticorupţie.


