Un nou accident cu taxi în Capitală: Un mort și trei răniți
Un taximetrist de 27 de ani a murit azi-dimineață după ce mașina pe care o conducea s-a ciocnit violent cu un „Renault”.

Șoferul celuilalt vehicul, de 21 de ani, a ajuns în stare gravă la Secția reanimare a Institutului de Medicină Urgentă, scrie deschide.md.
Potrivit poliției, accidentul a avut loc în jurul orei 05:00, în sectorul Botanica al Capitalei, la intersecția bulevardului Dacia cu strada Băcioii Noi.
Automobilul „Dacia Logan”, care aparține unei companii de taxi, efectua o comandă și avea ca pasager un tânăr de 22 de ani. Taxiul s-a ciocnit violent cu un „Renault”, care, de asemenea, avea un pasager: de 20 de ani.
Șoferul taxiului a decedat pe loc, celelalte trei persoane implicate în accident au fost transportate la spital.
Potrivit ofițerului de presă al Institutul de Medicină Urgentă, Petru Craveț, pasagerii au suferit răni minore şi, după examenul medical de rigoare, au fost externați. Șoferul "Renault"-ului se află încă în secția de reanimare, starea lui actuală este de gravitate medie.
„Tânărul a suferit traumatism cranio-cerebral, plăgi contuzionale la cap și la genunchi. După investigație s-a depistat și o traumă a osului temporal pe partea dreaptă”, a precizat Petru Craveț.
Poliția Capitalei a inițiat o cauză penală. Circumstanțele producerii accidentului urmează a fi stabilite anterior.
Amintim că, săptămâna trecută pe bulevardul Ştefan cel Mare, intersecție cu strada Serghei Lazo, s-a ciocnit un troleibuz de pe ruta numărul 1 și un taximetru, în care se afla Larisa Crudu, șefa Secției educație a Direcției generale educație, tineret şi sport. Din spusele șoferului troleibuzului, taximetristul, care a ajuns la spital cu răni grave, ar fi intrat în intersecție la culoarea roșie a semaforului.


