Un moldovean reținut la Moscova în „cazul Biriuliovo”
Un cetățean moldovean, care a muncit ilegal la depozitul de legume din sectorul Biriuliovo din Moscova, a fost reținut de polițiștii ruși, transmite UNIMEDIA cu referire la Ria Novosti.

Directorul general al companiei „Novîe Ceriomușki” (care administra depozitul de legume din Biriuliovo), Alișab Gadjiev, a fost dat în căutare federală, iar președintele consiliului de administrație, Mohamed Ciurilov reținut.
Totodată au fost reținuți doi cetățeni ai Uzbekistanului și un cetățean al Republicii Moldova. Aceștia se aflau ilegal pe teritoriul Federației Ruse, erau angajați ai companiei „Novîe Ceriomușki” și locuiau în sectorul Biriuliovo, informează sursa.
UNIMEDIA reamintește că, mii de persoane, în special tineri, au participat duminică la revolte în sectorului Biriulevo din Moscova. Violențe în masă s-au declanșat după ce tânărul, Egor Șcerbakov, de 25 de ani, a fost înjunghiat mortal de către un caucazian în fața prietenei sale. În timpul revoltei, mulțimea a distrus centrul comercial „Biriuza” și unul dintre cei mai mari depozite de legume din zona metropolitană.


