Ссылка скопирована
Un moldovean a petrecut doi ani după gratii pentru omor, deși este nevinovat
Un bărbat din Republica Moldova, care fusese condamnat la 14 ani de închisoare de justiția italiană pentru complicitate la uciderea unui tunisian acum doi ani, a fost achitat după ce a petrecut tot acest timp după gratii.

Potrivit presei italiene, moldoveanul, în vârstă de 32 de ani, a fost condamnat alături de alți doi conaționali la 14 ani de închisoare pentru că a fost complice în cazul omorului unui cetățean tunisian.
După ce a petrecut doi ani în detenție, moldoveanul a fost găsit nevinovat și a fost achitat. Astfel, el și-a recâștigat libertatea.
Ceilalți doi moldoveni au de ispășit 14 și, respectiv, 24 de ani de închisoare pentru că au împușcat un tunisian în timp ce acesta dormea în Piazzale Azzurri din Reggio Emilia.


