Un microbuz cu pasageri s-a răsturnat la Rîșcani: Patru persoane au ajuns a spital
Un grav accident rutier a avut loc în această dimineață în raionul Rîșcani, la intrare în satul Mihăilenii Noi.
Un microbuz de pe ruta Criva-Chișinău s-a răsturnat într-un șanț de pe marginea drumului, după ce șoferul a pierdut controlul asupra autovehiculului.
Inspectorul superior auto de stat din raionul Rîșcani, Petru Țurcanu, a comunicat pentru UNIMEDIA că accidentul a avut loc în jurul orei 10:00. În microbuzul de model Mercedes Sprinter se aflau 21 de pasageri, dintre care patru au avut nevoie de asistență medicală și au fost transportați la spital.
Potrivit sursei, nu au existat pasageri în picioare. Șoferul susține că la un moment dat a fost nevoit să tragă volanul brusc pe dreapta, moment în care microbuzul a deraiat și s-a răsturnat în șanț.
La fața locului au sosit imediat două ambulanțe care au acordat ajutor medical victimelor. Cele patru persoane care au avut cel mai mult de pătimit erau conștiente și nu prezentau traumatisme grave.


