Un lan de cânepă a fost descoperit de polițiști
Pe 18 iunie, polițiștii de frontieră au descoperit un lan de cânepă, în cadrul celei de a doua operațiune de combatere şi prevenire a traficului de droguri. Traficanții urmau să obțină un produs final de peste 15 tone de marijuană în formă uscată, scrie UNIMEDIA.

Cânepa a fost descoperită camuflată într-un lan de floarea - soarelui și era cultivată pe un teren cu o suprafață de aproximativ 0,5 ha. Proprietarul plantației este un bărbat în vârstă de 38 ani, locuitor al raionului Vulcănești.
Dacă va fi găsit vinovat, persoana riscă de la 7 la 15 ani privaţiune de libertate, în cazul în care se va dovedi că acesta a avut drept scop ca să vândă marfa.
UNIMEDIA precizează că pe 24 mai, după un filaj de câteva luni, în punctul de trecere Otaci - Moghiliov Podolsk, poliţiştii de frontieră au prins în flagrant un traficant de droguri. În mijlocul de transport al acestuia au fost depistate opt pachete de polietilenă, care conţineau masă vegetală mărunţită, presată, numită între traficanţii de droguri „Hidrapon”, asemănătoare cu marijuana, valoarea căreia se estimează aproximativ la 700 000 lei.


