Un italian a fost înșelat de o pușcăriașă din Moldova. Iubirea veșnică i-a furat 200 de euro
Un bărbat din Italia, care îşi căuta o mireasă prin internet, a fost amăgit de către o puşcăriaşă din Republica Moldova.

Italianul susţine că i-a transferat 200 de euro pe un cont, pe care i l-a dat pretinsa mireasă, ca aceasta să meargă la el în Italia, însă l-a mințit.
Antonio, mirele înșelat, a comunicat că a făcut cunoştinţă cu Rodica prin intermediul reţelelor de socializare, după ce a văzut un anunţ matrimonial. Bărbatul spune că femeia i-a zis că locuieşte într-un sat din Republica Moldova, este văduvă şi creşte de una singură o fetiţă. După ce au vorbit de mai multe ori la telefon, Rodica a acceptat invitaţia italianului, dar i-a spus că nu are bani de drum. Atunci bărbatul i-a trimis 200 de euro.

„Am fost convins prin faptul că nu a solicitat o sumă mare. Ne-am înţeles să vină, să ne cunoaştem, iar dacă relaţia avea să meargă, să ne căsătorim. Am o vecină, care s-a căsătorit cu un bărbat, pe care l-a cunoscut când era la închisoare. Rodica putea să-mi spună adevărul, aş fi înţeles, dar aşa, s-a jucat cu sentimentele mele”, a declarat mirele înşelat.
Antonio a mai spus că a identificat încă vreo cinci bărbaţi, înşelaţi de moldoveanca din închisoare, cărora la fel, le-a jurat „iubire veşnică” şi le trimitea zilnic „mii de pupici”.
Jurnaliştii de la CrimeMoldova au reuşit să afle cine este pretinsa mireasă. Aceasta se numeşte Rodica Chireaeva şi a fost condamnată la 7 ani şi 6 luni de închisoare pentru furt în proporţii deosebit de mari. Chireaeva a fost căsătorită de două ori, are trei copii şi se află la a doua condamnare. Acum femeia se află în Penitenciarul nr.13, unde a fost transferată de la Penitenciarul din localitatea Rusca, raionul Hânceşti, după ce a reclamat în instanţă că i-au fost aplicate mai multe sancţiuni nejustificate. Sursele noastre susţin că Rodica Chireaeva încalcă permanent regimul de detenţie.
Recent, moldoveanca a fost aproape de a se căsători cu un irlandez, care a acceptat să-şi înregistreze căsătoria în penitenciar. Acesta a venit la Chişinău, dar nunta nu a avut loc, deoarece mireasa nu avea buletin de identitate.
Rodica Chireaeva a ajuns anterior în atenţia presei, după ce a reclamat condiţiile de detenţie din închisori. Aceasta a mai spus că a fost condamnată pe nedrept, după ce un fost iubit s-ar fi răzbunat, că l-a abandonat.


