theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
30 Января 2018, 09:28
4 879
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Un fost șef de poliție din Moldova a pierdut pe Forex câteva milioane de lei

Vasile Batcu, fost șef al Poliției Rutiere din Moldova ar fi pierdut jucând pe Forex 50.000 de dolari și 307.000 de euro.

Un fost șef de poliție a pierdut pe Forex câteva milioane de lei Foto: point.md
Un fost șef de poliție a pierdut pe Forex câteva milioane de lei Foto: point.md

În total la cursul actual ar fi peste șapte milioane de lei. E o sumă uriașă pentru un pensionar fie și cu afaceri legate de servicii vamale, scrie mold-street.com.

Potrivit săptămânalului Logos-press, Vasile Batcu ar fi rămas fără aceste sume încă în a doua jumătate a anului 2016, după care a sesizat organele de anchetă, el declarându-se jertfă a unor escroci.

La mijlocul lunii noiembrie 2017 s-a anunțat chiar că Procuratura Anticorupţie, cu suportul operativ al Serviciului de Informaţii şi Securitate, a contracarat activitatea unei grupări criminale, transfrontaliere, specializată în criminalitate financiară internaţională.

"Membrii grupării, sub calitatea falsă de brokeri şi reprezentanţi oficiali ai unor companii străine care administrează platforme de imvestiţii online, au implementat tehnici şi metode infracţionale, prin care au deposedat mai mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova cu peste un milion de dolari SUA.

Victimele au fost influenţate şi determinate să transfere sume considerabile pe conturile membrilor grupării criminale, cu titlu de investiţii în operaţiuni pe piaţa de capital, în consecinţă, banii fiind transferaţi în zone off-shore", se arată într-un comunicat al Procuraturii Generale.

În cadrul operaţiunii de destructurare au fost efectuate percheziţii în locaţiile de acţiune ale figuranţilor, fiind ridicate mijloacele tehnice utilizate şi reţinuţi 5 figuranţi, printre care trei sunt cetăţeni ai Federaţiei Ruse, unul al Georgiei şi unul din Republica Moldova.

Toţi cinci indivizi au fost puşi sub învinuire pentru escrocherie în proporţii deosebit de mari, iar la demersul procurorilor, aceştia au fost plasaţi în arest preventiv pentru o lună. Pentru această infracţiune, norma penală prevede de la 8 pînă la 15 ani închisoare.

Viorel Morari, șeful Procuraturii Anticorupție susține că cei cinci figuranți sunt încă în arest și a precizat că urmărirea penală în acest caz ar putea fi finalizată în termen de o lună, ca dosarul  să fie trimis în instanță.

În același timp avocatul inclupaţilor, Evgheni Glușcenco, insistă asupra nevinovăției clienților săi, care prestau servicii de publicitate. El susține că clienții săi au devenit victime în această poveste, iar procuratura nu are nicio bază de dovezi.

„Toată acuzația se bazează pe plângerea lui Vasie Batcu, pensionar, fost șef al Poliției Rutiere din Chișinău, care este un jucător pe Forex. El susține că în perioada iulie-decembrie 2016, ca urmare a tranzacțiilor pe Forex, a pierdut 50.000 de dolari și 307.000 de euro și dă vina pe cei, care l-au invitat să participe", spune avocatul.

Totodată apărătorul susţine că în loc de probe în dosar sunt folosite opiniile de pe diferite pagini web, exprimate de utilizatori referitor la activitatea companiilor ce figurează în dosar.

Avocatul a cerut verifiicarea declaraţiilor de avere a fostul şef de poliţie şi cum acesta  reuşit să adune aproape jumătate de milion de dolari ca să facă tranzacţii pe Forex.

De notat că Vasile Batcu este asociat cu o cotă de peste 20% la compania Valah SRL, ce figurează de câţiva ani în lista celor mai mari contribuabili din Moldova.

Totodată el este preşedinte al Comtetului executiv din Moldova a Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor (IPA).

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована