Un consilier comunist a agresat un jurnalist
Consilierul municipal din partea Partidului Comuniştilor Serghei Eremciuca agresat un jurnalist.

Incidentul a avut loc astăzi în timpul pauzei şedinţei Consiliului Municipal Bălţi, scrie replika.md.
Potrivit reprezentantului presei, care este şi activist al PSRM, consilierul comunist ar fi declarat cu un ton ameninţător că "i-ar distruge personal pe socialişti".
"Auzind amenţările la adresa socialiştilor, am propus să înceapă de la mine, întrucât eu tot sunt socialist. Am conectat camera video şi m-am îndreptat spre consilierul PCRM. Întrucât el nu se grăbea să distrugă pe nimeni, i-am adresat câteva întrebări, care vizează toţi cetăţenii municipiului. În loc să răspundă, consilierul a cerut o dovadă că sunt reprezentant al presei, iar apoi mi-a aplicat o lovitură", a declarat jurnalistul Mihail Ahremţev.
Mai mult, acesta susţine că în timp ce se deplasa la redacţie, Eremciuc şi colegii săi l-au ajuns din urmă. "Eşti cel mai neînfricat? Prea mult filmezi, în curând vei înceta s-o faci", i-ar fi spus consilierul comunist.
Activistul PSRM susţine că va transmite materialul filmat la Comisariatul de Poliţie şi la Procuratură.


