Un colaborator al penitenciarului din Cahul, prins cu marijuana
Un colaborator al Serviciului regim şi supraveghere al Penitenciarului nr. 5 – Cahul a fost prins in flagrant in timp ce incerca sa introduca în în închisoare marijuana.

Substanţa interzisă a fost depistată după ce faptasul a trecut o etapă de percheziţionare la intrare în penitenciar, colaboratorii serviciului pază al instituţiei nedeclarând careva nereguli în acest sens.
Ancheta de serviciu iniţiată de către autorităţile penitenciare, urmează de asemenea să răspundă la întrebarea vizavi de implicarea şi altor colaboratori ai instituţiei în ilegalităţile identificate.
Imediat, despre acest caz a fost înştiinţată Procuratura raionului Cahul, făptaşul fiind reţinut pentru efectuarea acţiunilor de anchetă preliminară. Respectiva cauză penală a fost transmisă spre examinare Procuraturii Militare Cahul.


