Un bărbat din Strășeni jefuia femeile în ascensoare
Intra cu victima împreună în lift, apăsa butonul „stop”, o ameninţa în unele cazuri cu un cuţit de buzunar şi o deposeda de bijuterii și de aur.

Este vorba despre un locuitor al orașului Străşeni, în vârstă de 28 ani, care a fost prins de Poliția municipiului Chișinău.
Bărbatul, anterior condamnat pentru diferite infracţiuni grave, inclusiv în Federaţia Rusă şi Italia, este bănuit că pe parcursul lunilor ianuarie – februarie 2012 a săvârşit o serie de jafuri și atacuri tâlhăreşti în ascensoarele blocurilor de locuit din capitală.
El şi-a recunoscut vinovăţia în comiterea a cel puţin şapte jafuri și atacuri tâlhăreşti. Potrivit informaţiilor preliminare, tânărul urmărea doar persoanele de genul feminin până la intrarea în ascensor.
Oamenii legii au găsit la domiciliu biletele de amanet, ceea ce demonstrează că bănuitul ar fi vândut articolele din aur în lombard. De asemenea. s-a constatat că el ar fi consumator de droguri, asta după care s-au găsit unelte speciale de consum de stupefiante.
În prezent, bănuitul este cercetat penal pentru tâlhărie şi riscă închisoare de la 6 până la 10 ani.


