theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
8 Сентября 2017, 20:27
365
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Un bărbat din Capitală i-a înfipt amicului de pahar cuțitul în spate

Unde nu ajung cuvinte pentru a rezolva un conflict, intervine bătaia, iar până la crimă nu mai e decât un pas.

Un bărbat din Capitală i-a înfipt amicului de pahar cuțitul în spate.
Un bărbat din Capitală i-a înfipt amicului de pahar cuțitul în spate.

Un bărbat în vârstă de 34 de ani a scăpat cu viață ca prin minune după ce a fost înjunghiat pe la spate de către unul dintre amicii săi de pahar. Victima a fost transportată de urgență la spital, iar atacatorul a ajuns la Inspectoratul de Poliție Botanica, scrie canal3.md.

Nefericitul incident s-a petrecut în jurul orei 3.00 dimineața. După ce au consumat băuturi alcoolice într-un apartament de pe strada Grădescu, patru indivizi aghezmuiţi s-au luat la harţă şi au ajuns să-și rezolve conflictul în stradă, unde s-ar fi luat la bătaie. La scurt timp, gazda chefului ar fi scos un cuțit și l-ar fi înfipt în spatele unuia dintre amici, lăsându-l să zacă însângerat la pământ. Unul dintre bărbați a sunat la poliție.

La locul infracțiunii s-a deplasat de urgenţă un echipaj al Batalionului de reacționare operativă.

Polițiștii au chemat ambulanţa și au solicitat intervenția grupei operative din cadrul Inspectoratului de Poliție Botanica. Victima a fost transportată la Institutul de Medicină Urgentă. Ofițerii au făcut cercetări la fața locului, iar la scurt timp cuțitul cu care ar fi fost înjunghiată victima a fost găsit în locuința atacatorului. Deși recunoaște că a existat un conflict, bănuitul susține că nu ştie cine i-a împlântat bărbatului cuţitul în spate.

Suspectul a fost condus la Inspectoratul de Poliție Botanica. El își va petrece următoarele 72 de ore în izolatorul de detenție provizorie al Inspectoratului General de Poliție.

Potrivit oamenilor legii, individul are 37 de ani și a mai fost certat cu legea, fiind anterior judecat. Pe marginea acestu caz a fost deschisă o cauză penală pentru vătămare corporală. Dacă vinovăția sa va fi demonstrată în instanță, bărbatul riscă să-și petreacă următorii 10 ani după gratii.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована