Ссылка скопирована
Un bărbat din Cahul, reținut. A încercat să mituiască un polițist după ce acesta i-a reținut mașina
Un bărbat din Cahul a încercat să mituiască un inspector al Batalionului de patrulare Sud, dar a fost denunţat la CNA chiar de omul legii.

Potrivit denunţătorului, bănuitul i-ar fi propus 100 de euro pentru a-i elibera automobilul, oprit, acum câteva zile, în urma unui control, informează Tv8.md.
Atunci, poliţiştii l-au suspectat pe şofer că ar fi condus în stare de ebrietate, dat fiind faptul că a refuzat testul alcooloscopic, şi i-au reţinut maşina.
Pentru a scăpa de pedeapsă şi a-şi elibera maşina, bărbatul a recurs la mită.
Pe numele lui, a fost iniţiată o urmărire penală pentru corupere pasivă, iar, dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 6 ani de închisoare cu amendă în mărime de până la 4.000 de unităţi convenţionale.


