Un bărbat a intrat noaptea într-un magazin să fure, dar n-a mai putut ieşi
Plin de sânge, dar cu o sticlă de bere în mână. Așa a fost găsit, noaptea un hoț din Capitală. Individul a spart cu o piatră ușa unui magazin din Sectorul Buiucani.

Odată ce a pătruns în interior, a rămas blocat acolo până la venirea oamenilor legii, scrie canal3.md.
Sistemul de alarmă al magazinului, situat pe strada Liviu Deleanu, s-a declanșat în jurul orei trei dimineaţa. Bănuind că a fost comisă o spargere, la fața locului au intervenit două echipaje ale unei firme de pază şi un echipaj mobil de reacționare operativă.
Murdar de sânge și în stare avansată de ebrietate, individul zăcea în interiorul magazinului. Cel mai probabil, nu a mai avut putere să-și ducă intenția până la cap sau măcar să fugă.
Ofițerii de poliție l-au ajutat să iasă afară şi au chemat Ambulanța, pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale.
Fiind anunțată despre cele întâmplate, la fața locului a venit vânzătoarea magazinului.
Individul a fost transportat la Institutul de Medicină Urgentă. Ofițerii de investigații din Sectorul Buiucani cercetează circumstanțele în care a fost comisă infracțiunea.


