Un bărbat a ars din propria neglijenţă, de la o ţigară nestinsă
Un bărbat în vîrstă de 47 de ani și-a pierdut viața într-un incendiu produs ieri în localitatea Izvoare, raionul Fălești.

Conform informației oferite Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI, bărbatul a fost găsit mort în propria locuință. Incendiul s-a autostins fără de a fi alertată echipa de intervenție a pompierilor.
În urma cercetării s-a stabilit că arderea a avut loc într-o încăpere unde a ars lenjeria de pat. Din primele investigații se presupune că focul cel mai probabil s-ar fi produs de la o țigară nestinsă.
Toate circumstanțele și cauza incendiului urmează a fi stabilite ulterior. IGSU atenționează oamenii să respecte cu strictețe regulile de apărare împotriva incendiilor și să nu utilizeze focul neglijent.
Conform informației Serviciului Situații Excepționale de la începutul anului 2017 în Republica Moldova au avut loc 1540 incendii în care și-au pierdut viața 74 de persoane.


