Ucis pentru că i-a cerut unui consătean să vorbească în limba română
Un bărbat de 59 de ani, din satul Cociulia Nouă, raionul Leova, a fost înjunghiat cu un cuţit în spate pentru că i-a cerut unui consătean să vorbească în limba română.

Tragedia s-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică. Cei doi bărbați s-au întâlnit în barul din localitate. Suspectul s-ar fi salutat în limba rusă, iar victima l-a apostrofat.
După ce s-a închis barul, fiecare s-a pornit spre casă. Agresorul însă nu şi-a găsit liniştea. Pe la miezul nopţii a mers la consăteanul său care locuia singur şi l-a înjunghiat cu un cuţit în spate.
Bărbatul a murit pe loc, iar asasinul a plecat acasă. A doua zi, cadavrul a fost descoperit de vecini, care au anunţat poliţia.
Suspectul în vârstă de 52 de ani a fost reţinut şi riscă până la 15 ani de puşcărie.


