Trei tentative de contrabandă cu ţigări la frontiera moldo-română
Peste 1500 pachete de ţigări, care urmau să fie vândute ilegal pe pieţele din statele UE, au fost reţinute de colaboratorii vamali la frontiera moldo-română.

Ion Magu, ofiţer de presă la Serviciul Vamal, a comunicat pentru agenţie că cantitatea respectivă de produse de tutungerie, în valoare de peste 4 mii de euro, a fost depistată în ascunzişurile elementelor constructive a trei unităţi de transport, două dintre care erau înmatriculate în străinătate.
Produsele de tutungerie de contrabandă au fost descoperite în punctele de trecere Giurgiuleşti-Galaţi şi Cahul-Oancea. Conform prevederilor legislaţiei naţionale, întreaga cantitate de ţigări, precum şi cele trei autoturisme, au fost reţinute de către autoritatea vamală.
Un lot de marfă de contrabandă, în valoare de circa 30 mii de lei, a fost reţinut de angajaţii Serviciului Grăniceri la frontiera moldo-ucraineană. Patrula de grăniceri din cadrul pichetului "Tudora" au reţinut un locuitor al satului Susleni, raionul Orhei, în vîrstă de 24 ani, care a încercat să introducă în ţară lotul respectiv de marfă.
Marfa şi mijlocul de transport au fost transmise Biroului vamal "Bender", iar bărbatul Comisariatului de poliţie din Ştefan Vodă pentru elucidarea cazului şi aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege.


