Trei colaboratori ai postului vamal Costeşti-Stanca vor fi judecaţi pentru corupere
Trei colaboratori ai postului vamal Costeşti-Stînca vor fi judecaţi pentru că au permis intrarea pe teritoriul Republicii Moldova a unui mijloc de transport cu marfă, fără întocmirea declaraţiilor şi achitarea drepturilor de import.

Pentru aceasta funcţionarii au primit de la conducătorul mijlocului de transport în total 1000 euro şi 400 lei.
Potrivit Serviciului de presă al Procuraturii Generale, procurorii anticorupţie au finalizat urmărirea penală şi au expediat în instanţa de judecată cauze penale de învinuire a celor trei colaboratori.
Procurorii au demonstrat că în luna mai curent, învinuiţii, aflîndu-se în exerciţiul funcţiei, au estorcat şi au primit 550 euro de la conducătorul unui microbuz în care erau transportate piese de schimb uzate pentru a-i permite trecerea peste frontiera Republicii Moldova fără a prezenta documentele de provenienţă a mărfii şi fără a înregistra marfa.
În luna iulie, învinuiţii au permis trecerea peste frontiera R. Moldova, aceluiaşi cetăţean, care conducea microbuzul în care erau transportate piese de schimb uzate, primind de la el 450 euro şi 400 lei pentru trecerea fără verificare suplimentară a unităţii de transport. Colaboratorii postului vamal au fost reţinuţi în flagrant în momentul primirii banilor estorcaţi.
În privinţa a doi învinuiţi a fost aplicată măsura preventivă arestul la domiciliu, iar în privinţa unuia - liberarea provizorie sub control judiciar. Cauza penală a fost expediată în Judecătoria Buiucani a municipiului Chişinău pentru examinare în fond.


