Trei colaboratori ai penitenciarul din Bălţi prinsi in timp ce “trageau la masea” cu detinutii
Colaboratorii Direcţiei Securitate Internă a Departamentului Instituţiilor Penitenciare, pentru o perioadă mai îndelungată au documentat activitatea unui grup de colaboratori ai Serviciului Pază şi Escortă al Penitenciarului.

Grupul luat în vizor, era bănuit de intrare în relaţii neregulamentare cu mai cu seamă, presupunîndu-se că aceştia introduceau băuturi alcoolice, telefoane mobile şi alte substanţe şi obiecte interzise spre păstrarea şi folosinţă pe teritoriul penitenciarului.
Trei colaboratori ai Serviciului Pază şi Escortă a penitenciarului nr.11-Bălţi au fost retinuti in momentul in care introduceau băuturi spirtoase pe teritoriul instituţiei. Aceşti au fost reţinuţi în flagrant în timp ce consumau alcool împreună cu un deţinut.
Drept urmare, colaboratorii reţinuţi au fost supuşi expertizei medico-legale, în sîngele cărora a fost depistată o doză inacceptabilă de alcool.
La moment, pe cazul dat, este iniţiată o cercetare de serviciu, iar colaboratorii vor fi concediaţi din cadrul Sistemului Penitenciar în baza punctului 81, Secţiunea a 8-a a Statutului executării pedepsei de către condamnaţi şi încălcarea prevederilor Codului Etic al colaboratorului Sistemului Penitenciar pentru intrarea în relaţii neregulamentare cu condamnaţii şi defăimarea imaginii întregului sistem.


