Țigări și două autoturisme, reținute la frontiera moldo-română
Intenții deconspirate la traversarea frontierei pentru doi cetățeni moldoveni. Primul caz s-a înregistrat în PTF Sculeni unde au fost depistate țigarete în rezervorul mașinii. În celălalt caz a fost reținut an alt autoturism cu nereguli, codul caroseriei fiind cu modificări mecanice.

Angajații Poliției de Frontieră din punctul de trecere Sculeni în comun cu inspectorii Serviciului Vamal au efectuat controlul asupra unui mijloc de transport de model Chery. Acesta înmatriculat pe teritoriul Federației Ruse era condus de către un moldovean.
După verificarea identității conducătorului auto și a actelor autoturismului, a fost supus un control suplimentar. Ca urmare au fost depistate unele modificări efectuate la rezervor și anume era divizat în două compartimente. Unul era destinat pentru păstrarea motorinei, iar celălalt era plin cu diferite mărci de pachete de țigări, în număr de 5.600 de țigarete.
Bărbatul în vârstă de 49 de ani s-a abținut de la careva declarații privind ascunderea cantității de țigări depistate. Țigările au fost ridicate, iar mijlocul de transport a fost disponibilizat pe teritoriul sediului Direcției Regionale Vest, până la elucidarea circumstanțelor.
Un alt mijloc de transport cu nereguli a fost reținut în punctul de trecere Leușeni, pe sensul de intrare în țară. De această dată este vorba despre un bărbat, care s-a legitimat cu actele de călătorie moldovenești și a prezentat documentele pe mijlocul de transport, înmatriculat pe teritoriul Bulgariei.
În timpul verificărilor s-a depistat o incorectitudine asupra codului de la caroseria mașinii. Interogat, persoana a comunicat polițiștilor de frontieră despre procurarea legală a autoturismului și lipsa cunoașterii privind neregulile înregistrate.
Mijlocul de transport a fost plasat la sediul PTF Leușeni, până la finalizarea cercetărilor și luarea măsurilor legale ce se impun.


