Teroare în Inspectoratul de la Ciocana; Un individ s-a umplut de sânge
Vâlvă mare pe holul Inspectoratului de la Ciocana. Un individ s-a umplut de sânge după ce a spart cu pumnul un geam din sediul instituției.

Indignat că a fost adus la poliţie, acesta şi-a vărsat nervii cum a ştiut. Însângerat, tânărul s-a pus la pământ, dar a avut puterea să dea şi în ofiţeri. Asta în timp ce medicii încercau să-i acorde ajutor.
Odată de el au mai fost escortați și doi amici de-ai săi. Iniţial, indivizii s-au culcat la pământ şi nu au scos niciun sunet.
Peste 10 minute au prins însă la curaj și au început să înjure de mama focului, nemuţumiţi de faptul că au fost aduşi la poliţie.
Totul a început cu câteva ora mai devreme. Tipii, alături de alţi amici, au băut într-un apartament din sectorul Ciocana. Între ei s-ar fi iscat un conflict, iar cineva a sunat la 902 după ajutor. Poliţia a ajuns imediat la faţa locului, dar ei deja nu mai erau acolo. Oamenii legii au început patrulările intense prin zonă. La un moment dat, un echipaj a observat pe o stradă trei inși care se băteau. I-au luat la Inspectorat pentru o stabili identitatea lor, iar suspecţii au început să devină agresivi atunci când au trecut pragul Inspectoratului. Ulterior, anchetatorii aveau să descopere că anume ei sunt cei care au fost implicaţi în scandalul din apartament. După ce au fost calmaţi, cu greu, cel care a stricat geamul din sediul poliţiei ne-a acordat un interviu. Susţine că nu are idee din ce cauză a ajuns totuşi pe mâna oamenilor legii.
Cei trei au fost reţinuţi pentru 72 de ore. S-au ales cu un dosar penal pentru huliganism şi acum riscă să primească şi un mandat de arest. Cazul este investigat de anchetatorii de la Ciocana.


