Tânăr, bătut și impus să danseze „Capra”
Urătură cu bătaie în raionul Teleneşti. Alexandru Veșca, un tânăr de 18 ani, se plânge că după ce a mers cu alţi colegi să-şi ureze foştii profesori a fost snopit în bătaie de către doi consăteni.
Liceanul spune că vecinii săi l-au luat dintr-un bar, l-au dus în alt sat şi l-au lovit cu pumnii în cap. În plus, l-au umilit, punându-l să danseze capra în faţa curioşilor care au ezitat să intervină.
Tânărul este din localitatea Budăi, iar noaptea trecută, în ajun de An Nou pe stil vechi, a mers împreună cu amicii să ureze la Teleneşti. Era într-un local când câţiva tineri l-au scos afară ca să aplaneze un conflict mai vechi.
La comisariatul de poliţie din Teleneşti oamenii legii au confirmat cazul şi presupun că este vorba de o răzbunare. Făptaşii riscă amendă pentru huliganism.


