theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
1 Сентября 2017, 11:47
1 167
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Suspendări din funcție în dosarul tânărului decedat în închisoare

Inspectorul de serviciu, inspectorul inferior, ofițerul principal, toți angajați ai Serviciului de Gardă al Izolatorului de Detenție Provizorie, și locțiitorul comandantului Batalionului Special de Escortă și Pază ai Direcției de Poliție a municipiului Chișinău au fost suspendați din funcție.

Suspendări din funcție în dosarul tânărului decedat în închisoare
Suspendări din funcție în dosarul tânărului decedat în închisoare

Inspectoratul General al Poliției menționează că suspendările sunt pe parcursul anchetei de serviciu inițiate de Direcția Inspectare Efectiv a IGP, în vederea elucidării tuturor circumstanțelor în cazului decesului lui Andrei Braguța, transmite IPN

Tânărul de 32 de ani a ajuns în detenție după ce s-ar fi luat la harță cu inspectorii de patrulare, după ce aceștia i-ar fi aplicat o amendă pentru depășirea limitei de viteză. Incidentul s-a produs la mijlocul lunii august, când bărbatul a și fost reținut. 

Pe 31 august IGP a venit cu precizări în cazul decesului în penitenciar a tânărului, menționând că acesta ar fi murit ca urmare a unei „insuficiențe respiratorii” și „bronhopneumonie purulentă”, fapt confirmat prin certificatul medical constatator. Iar vânătăile pe care tânărul le-ar fi avut pe corp sunt rezultatul agresiunii din partea colegilor de celulă, care au declarat că Braguța avea un comportament deviant.

Și Ministerul Justiției a început o anchetă internă și a cerut Procuraturii Generale să investigheze decesul tânărului. Potrivit viceministrului justiției Anatolie Munteanu, tânărul a intrat în sistemul penitenciar în calitate de pacient. Bărbatul avea nevoie de supraveghere permanentă în spitalul de profil din cadrul Penitenciarului 16, care are și statut de Spital de psihiatrie. La două zile de la internare, a murit.

Procurorul pe caz susține că nu știa nimic despre problemele psihice ale bărbatului, aflând despre acestea pe parcursul urmăririi penale. La rândul lor, avocații Asociației Promo-LEX susțin că bărbatul a fost arestat ilegal, iar felul în care a fost tratat de oamenii legii a dus la agravarea crizelor mentale și în final a provocat moartea lui.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована