Starea nou-născutului, găsit acum două zile într-un tomberon, s-a înrăutățit. A fost transportat de urgență la Chișinău
Starea bebelușului, găsit acum două zile într-un tomberon din Comrat, s-a înrăutățit. Copilul a fost spitalizat de urgență la un spital din Chișinău în secția de reanimare pentru nou-născuți.
Informația a fost comunicată de către șefa secției de maternitate din spitalul raional din Comrat, Vera Gherciu, pentru postul de televiziune GRT.
Potrivit ei, la internare în spitalul raional din Comrat, băiețelul a fost examinat de către medicii pediatri și de terapie intensivă pediatrică, însă după o perioadă de timp, starea lui de sănatate s-a agravat, transmite unimedia.info.
„Copilul a fost sub supravegherea noastră până sâmbătă, 13 mai. În seara aceea, starea băiețelului s-a agravat. Am chemat aviația sanitară, și copilul a fost transportat la Chișinău. La moment, acesta se afla la Chișinău, în secția de reanimare pentru nou-născuți. E într-o stare rea”, a spus Vera Gherciu.
Unimedia reamintește că acum două zile, un nou născut a fost găsit într-un tomberon din Comrat.


