Snopit în bătăi pentru 160 de lei. Poliţia caută patru indivizi
Patru indivizi sunt căutaţi de poliţiştii de la Buiucani după ce, noaptea trecută, aceștia au atacat și jefuit un bărbat. Incidentul a avut loc după miezul nopţii, într-o curte din acest sector.

Victima povesteşte că se îndrepta spre casă atunci când suspecţii au năvălit. Bărbatul spune că a fost luat la pumni, pus la pământ, după care, într-un final, tinerii au fugit cu geanta acestuia.
„M-au atacat seara, pe strada Alba Iulia. Din spate m-au atacat, 3-4 tineri, m-au bătut și mi-au luat geanta. Acolo erau bani, niște acte. M-au lovit cu picioarele în cap, cu pumnii”.
După ce s-au isprăvit cu victima, suspecţii nu au plecat prea departe. S-au retras pe teritoriul unei şcoli din sector şi au început a scotoci prin geanta furată. Spre ghinionul lor, dar spre norocul poliţiei, un tânăr care trecea pe alături i-a observat. Chiar dacă nu a reţinut foarte bine semnalmentele indivizilor, mărturiile lui le-au fost de ajutor poliţiştilor.
„- Patru băieți stăteau lângă școală și scotoceau parcă într-o geantă.
– După tufarii ceea, unde bate lumina, este o barieră și acolo se vedeau patru capuri. Unul era îmbrăcat în gri și a plecat la deal, un milion de procente. Restul nu am văzut încotro au plecat”.
Acolo unde a indicat martorul, oamenii legii aveau să descopere geanta furat, doar că fără bani. Astfel, suspecții au maltratat un om pentru doar 160 de lei – atât au găsit în bunul sustras. Poliţiştii au luat decizia de a implica şi alţi colegi pentru descoperirea infracţiunii. La fața locului a ajuns imediat un ofiţer de la Plutonul Chinologic al INP-ului. Câinele special antrenat pentru a lua urma infractorilor a identificat câteva piste, dar prea puţin pentru a identifica traseului hoţilor. În urma incidentului a fost pornită o cauză penală pentru jaf. Deocamdată, nu s-a reuşit identificarea tinerilor. Dacă vor fi găsiţi şi reţinuţi, ei riscă să ajungă după gratii pentru cel puţin 7 ani.


