Ссылка скопирована
Șoferul care a provocat un accident lângă Circ, condamnat
Șoferul unui automobil BMW, care a provocat un grav accident rutier lângă Circ și care a părăsit locul faptei, a fost condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare.

De asemenea, acesta a fost privat de dreptul de a mai conduce mijloace de transport pe o perioadă de 5 ani.
Amintim că accidentul a avut loc în seara de 10 aprilie 2011. BMW-ul care circula cu viteză excesivă a intrat pe contrasens, a doborât gardul de pe marginea drumului, a rupt un copac şi apoi a lovit câţiva pietoni aflaţi pe trotuar.
În rezultatul tragicului accident, unul dintre pasagerii automobilului şi un pieton şi-au pierdut viaţa, iar alţi patru au fost internaţi în stare gravă la spital.


