Șeful penitenciarului Pruncul, în arest la domiciliu
Judecătoria Buiucani a emis astăzi un mandat de arest la domiciliu de 20 de zile pe numele șefului penitenciarului nr. 9 din capitală.

De asemenea, deținutul penitenciarului nr. 9 a fost transferat la închisoare pentru a fi cercetat în detenție.
Amintim că, marți, ofițerii CNA au descins la penitenciarul Pruncul în cadrul unui dosar de corupție. Obiect al investigaţiilor l-a constituit deplasarea nestingherită a unui deţinut în afara penitenciarului.
În urma perchezițiilor și măsurilor de investigații, în celula deținutului, care a fost reținut și el, și care avea posibilitatea să circule în afara închisorii și să-și gestioneze o afacere în capitală, au fost depistate mai multe obiecte interzise.
De asemenea, oamenii legii au ridicat documente care se referă la relațiile dintre administrația penitenciarului și deținut.


