Scaldat cu final tragic
Trei persoane, printre care si un copil in varsta de 12 ani, s-au inecat ieri, 6 iulie, in timp ce se scaldau.

Potrivit Serviciului Situatii Exceptionale, primul caz a avut loc in localitatea Mandresti, raionul Telenesti. Un barbat in varsta de 53 de ani a mers sa se scalde in lacul din apropierea satului si a fost inghitit de ape sub privirile neputincioase ale mai multor oameni, care nu au putut face nimic pentru a-l salva. Acestia au chemat salvatorii, care au scos din apa trupul neinsufletit al barbatului.
Cel de-al doilea caz a avut loc in satul Voloave, raionul Soroca. O tanara in varsta de 26 de ani s-a inecat in aceleasi circumstante, iar salvatorii veniti la fata locului nu au avut decat sa extraga cadavrul din apa.
Cel de-al treilea caz tragic a fost inregistrat in apropierea satului Bratuseni, raionul Edinet. Un copil de 12 ani a mers la scaldat la lac, impreuna cu fratele si un amic. Toti trei se jucau in apa. La un moment dat, baiatul s-a scufundat si nu a mai iesit. Ceilalti doi copii au iesit la mal si au cerut ajutor, insa a fost prea tarziu. Copilul murise inecat.


