S-a izbit cu maşina de patru stâlpi, iar apoi de un copac
Au scăpat cu viaţă, după ce maşina în care se aflau s-a izbit violent în mai multe obstacole. Vorbim despre un şofer, în vârstă de 27 de ani, şi pasagera sa, în vârstă de 19 ani, care au ajuns, noapte trecută, la spital cu diverse traumatisme cranio-cerebrale.

Asta după ce conducătorul autoturismului marca Toyota s-ar fi deplasat cu viteză excesivă, iar într-un moment de impas a pierdut controlul volanului şi s-a lovit frontal cu automobilul de patru stâlpi de pe marginea drumului, fiind apoi proiectat într-un copac de pe trotuar. Impactul a fost atât de puternic, încât partea din faţă a autovehiculului a fost făcută zob, parbrizul s-a spart, iar mai multe componente ale maşinii au fost împrăştiate pe partea carosabilă, scrie Canal3.
Accidentul rutier s-a produs pe Bulevardul Renaşterii din sectorul Râşcani al Capitalei. Imediat la faţa locului s-a deplasat un echipaj al Secției supraveghere transport şi circulație rutieră, solicitând şi intervenţia unei ambulanţe.
Potrivit oamenilor legii, conducătorul auto nu a dorit să i se prevaleze probe biologice, pentru a se stabili dacă era sau nu în stare de ebrietate, motiv pentru care a trezit suspiciuni. Astfel, el s-ar putea alege cu o pedeapsă bonus.
Potrivit medicilor, victimele nu au avut nevoie de spitalizare.


