S-a dat singur de gol: Se plimba pe stradă cu droguri în buzunar
Comportamentul inadecvat l-a dat de gol. Un individ, în vârstă de 37 de ani, din Capitală a ajuns pe mâna oamenilor legii, fiind suspectat că ar deţine droguri.

Asta după ce bărbatul s-a cam agitat când a văzut forţele de ordine apropiindu-se de el. Acest lucru li s-a părut suspect ofiţerilor de investigaţii, care împreună cu un echipaj al Batalionului de reacţionare Operativă, l-au escortat pe suspect la Inspectoratul de Poliţie Centru pentru a fi audiat, relatează Canal3.md.
Incidentul s-a petrecut aseară, în jurul orei 20:00, la intersecţia străzilor Anton Crihan şi Drumul viilor.
Ajuns în incinta Inspectoratului, individul s-a răzgândit şi a predat benevol pliculeţele cu presupusele narcotice pe care le avea la el. Este vorba despre cinci pacheţele, în interiorul cărora se afla o masă vegetală, cu miros specific.
Substanța necunoscută a fost ridicată și sigilată, urmând a fi transmisă pentru expertiză. Dacă rezultatele vor arăta că sunt narcotice, suspectul se va alege cu dosar penal sau contravenţional, în funcţie de cantitatea deţinută.


