Rusia continuă sa pompeze bani în Transnistria
Rusia a alocat Transnistriei un ajutor financiar umanitar de peste 26 de milioane de dolari prin intermediul organizaţiei Integrarea Euroasiatică, banii urmând să fie folosiţi, printre altele, pentru cumpărarea de troleibuze şi construirea unei uzine de beton în regiune, relatează agenţia Infotag.

Directorul organizaţiei ruse Integrarea Euroasiatică, Alexandr Argunov, a anunţat acordarea ajutorului într-o întâlnire cu membrii Sovietului Suprem de la Tiraspol, transmite agenţia în pagina electronică.
Argunov a menţionat că banii alocaţi de Rusia vor fi folosiţi pentru cumpărarea a patru troleibuze noi, construirea unei uzine de beton, care va asigura activitatea şantierelor de construcţii din regiunea transnistreană, precum şi pentru ridicarea unui centru perinatal în cadrul Centrului Mamei şi Copilului din Tiraspol.
De asemenea, în cadrul întrevederii s-a discutat despre posibilitatea ca Rusia să susţină financiar Casele de Cultură din mediul rural şi a obiectivelor sportive din Transnistria.
Amintim că în cadrul ajutorului umanitar oferit regiunii separatiste prin intermediul organizaţiei „Integrarea Euroasiatică”, Rusia a alocat în 2013 peste 91,2 milioane de dolari pentru Tiraspol. Proiectul este realizat la iniţiativa vicepremierului rus Dmitri Rogozin, care, de asemenea, este reprezentantul special al preşedintelui Vladimir Putin pentru Transnistria.
În acelaşi timp, cât de dubios n-ar părea, Rusia continuă dialogul cu Republica Moldova privind soluţionarea conflictului transnistrean.
În acest context, reprezentantul special al Rusiei pentru rezolvarea conflictului transnistrean, Serghei Gubarev, a purtat discuţii la Chişinău cu vicepremierul reintegrării Eugen Carpov.
Oficialii au discutat ultimele evoluţii şi perspectivele procesului de soluționare a conflictului în contextul pregătirilor pentru prima rundă de negocieri în formatul 5+2 din acest an, care va avea loc la 27-28 februarie, la Viena, arată un comunicat al Biroului pentru Reintegrare de la Chişinău.
Cei doi oficiali au discutat, printre altele, şi situația şcolilor cu predare în grafia latină din regiunea transnistreană, care la moment rămâne a fi tensionată.
Reprezentantul special al Rusiei în reglementarea conflictului transnistrean şi-a exprimat speranţa că prima rundă de negocieri în formatul 5+2 din acest an va aduce rezultate pozitive procesului de reglementare şi impulsionare a dialogului dintre Chişinău şi Tiraspol.


