Riscă pușcărie pentru plictiseală
Unele infracțiuni îi lasă fără cuvinte până şi pe oamenii legii. Este și cazul unui tânăr care a spart un magazin, de unde a furat un laptop şi un telefon mobil. Motivul enunțat de individ este halucinant: „Am făcut asta pentru că mă plictiseam”.
Incidentul a avut loc noaptea trecută, în sectorul Ciocana al capitalei. Ghinionul dublu însă i-a jucat hoțului festa. Iniţial a fost observat de un martor care l-a urmărit până la apariţia oamenilor legii, după care s-a pomenit față în față cu un echipaj de la Inspectoratul Național de Patrulare.
Individul a fost încătuşat, dar nu s-a pierdut cu firea. Și dacă inițiat spunea că a făcut-o din plictiseală, mai apoi și-a justificat acţiunile prin faptul că totul nu a fost decât o glumă.
Că a fost o glumă sau nu, fapta l-ar putea costa acum un dosar penal pentru huliganism. Tânărul riscă astfel amendă sau chiar puşcărie.


