Ссылка скопирована
Reținut pentru trafic de influență asupra procurorilor
Un bărbat din raionul Fălești este învinuit de trafic de influență asupra procurorilor. Potrivit Serviciului Nord al Procuraturii Anticorupţie, învinuitul, susţinînd că poate influenţa procurori din cadrul Procuraturii Făleşti, a pretins şi a primit 2 mii de dolari de la un poliţist în schimbul încetării cauzei penale pe numele acestuia.

Procurorii au aplicat în privinţa învinuitului măsura preventivă cu obligarea de a nu părăsi ţara. Cauza penală a fost remisă spre examinare Judecătoriei raionului Făleşti. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o amendă în sumă de la 500 la 1500 unităţi convenţionale sau închisoare de pînă la 3 ani.


