theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
3 Марта 2015, 16:22
1 038
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Reținere cu mascați. Grupare criminală destructurată

Zece persoane suspectate de furt, jaf și tâlhării, au fost reținute de ofițerii de investigații. Tinerii, care au vârste cuprinse între 16 şi 30 de ani, fac parte dintr-o grupare bine organizată și sunt suspectați de săvârșirea a șase infracțiuni grave și deosebit de grave în domeniul patrimonial, pe teritoriul raioanelor Strășeni, Ialoveni și Criuleni. Indivizii sunt domiciliați în raioanele Călărași, Leova, Cantemir, Râșcani și Nisporeni. Trei dintre ei sunt anterior condamnați pentru furt.

Zece persoane suspectate de furt, jaf și tâlhării, au fost reținute de ofițerii de investigații. Foto: captură video
Zece persoane suspectate de furt, jaf și tâlhării, au fost reținute de ofițerii de investigații. Foto: captură video

Potrivit poliţiei, suspecții sunt bănuiți că, în noaptea de 30 mai 2014, ar fi sustras de la poarta unei gospodării din satul Zubreşti, raionul Străşeni, o motocicletă, în sumă de 13 mii de lei.

De asemenea, pe 11 februarie, bănuiții ar fi pătruns printr-o fereastră lăsată deschisă, în gimnaziul satului Pojorăni, raionul Ialoveni. Membrii grupului ar fi sustras din biroul directorului un calculator, un aparat xerox, un aparat fax, un video proiector, un notebook şi două microfoane, toate în valoare de peste 33 mii de lei.

Ulterior, în noaptea de 15 februarie, tinerii, forţând uşa de la intrare a gimnaziului din satul Dolna, raionul Străşeni, ar fi sustras două laptopuri, două monitoare, nouă procesoare, un printer, un proiector de imagini, două boxe mari, cinci microfoane și un amplificator-mixer de sunet. Conform primelor estimări, bunurile furate se ridică la suma de 80 mii de lei.

Tot membrii grupului sunt suspectați că ar fi pătruns, în noaptea de 16 februarie, în gimnaziul satului Roşcani, raionul Străşeni. De aici, suspecții ar fi sustras trei laptopuri, cinci calculatoare, două imprimante, un proiector de imagini, trei boxe mari, un amplificator-mixer de sunet şi produse alimentare, toate în sumă de peste 112 mii de lei.

La doar câteva zile, în noaptea de 21 februarie, suspecții ar fi pătruns în Liceul Teoretic „Zubreşti” din raionul Străşeni, unde ar fi aplicat forţa fizică asupra paznicul, după care ar fi sustras două laptopuri, trei blocuri de sistemă, două monitoare, două proiectoare și două boxe.

De asemenea, în noaptea de 1 martie, în raionul Criuleni, satul Jevreni, bănuiții, prin forțarea geamului ar fi pătruns în incinta Gimnaziului ,,Mihai Eminescu”. După ce ar fi legat paznicul cu un șiret, ar fi forţat uşa biroului de informatică și ar fi sustras un televizor, douăzeci de calculatoare și un panou interactiv cu braţ pentru suport, în sumă de peste 88 mii de lei.

În urma percheziţiilor la domiciliile suspecţilor, forțele de ordine au depistat unele bunuri sustrase: 18 monitoare, 18 tastiere pentru calculator, 18 mouse-uri, 10 laptopuri, 2 proiectoare, 2 audio-boxe mari, 5 microfoane, un amplificator, mixer audio, un printer, 3 calculatoare de masă, 8 telefoane mobile. Tot în locuințele suspecților au fost depistate obiectele care au fost folosite de membrii grupului la comiterea infracțiunilor: un pistol pneumatic, îmbrăcăminte și cartele SIM.

Indivizii sunt cercetaţi penal pentru furt, jaf şi tâlhărie. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă privațiune de liberate de până la 15 ani.  


Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована