theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
23 Февраля 2012, 17:21
793
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Repara mansarda dar a căzut de pe acoperiş

Un tânăr în vârstă de 25 de ani a decedat în urma căderii de pe acoperişul unui bloc locativ în timp ce muncea la construcţia unei mansarde.

Repara mansarda dar a căzut de pe acoperiş
Repara mansarda dar a căzut de pe acoperiş

Comisarul de poliţie al sectorului Râşcani, Valentin Cucoş, a declarat pentru Info-Prim Neo, că tânărul pe nume Serghei Puroi, născut în anul 1990, efectua lucrări de construcţie a unei mansarde pe acoperişul unei case cu 5 etaje şi a lunecat de pe ea.

„A lunecat de pe acoperiş şi a suferit leziuni foarte grave, în urmă cărora a decedat. Acum este deschisă o anchetă pe numele maistrului care a organizat aceste lucrări, din cauză că nu au fost respectate regulile de securitate la locul de muncă”, a menţionat comisarul.

Purtătorul de cuvânt al Centrului Naţional Ştiinţifico Practic Medicină de Urgenţă ( CNŞPMU) din municipiul Chişinău, Petru Craveţ a confirmat că pacientul a fost adus în secţia de reanimare cu politraumatism şi cu o traumă cranio-cerebrală deschisă.

„Pacientul mai avea contuzie cerebrală şi comă traumatică profundă. El a fost adus în secţia de reanimare a CNŞPMU, unde au fost luate măsurile necesare de restabilire a funcţiilor vitale ale organismului. Traumele obţinute, însă, s-au dovedit foarte complicate, iar tânărul a decedat în sala de reanimare”, a explicat Petru Craveţ.

Incidentul a avut loc pe strada Dumitru Răşcanu din Chişinău, acesta fiind al doilea accident la locul de muncă înregistrat în ultimele 24 de ore.  

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована