Reţinuţi pentru două furturi
Poliţia a reţinut doi tineri pentru două furturi, care ar fi fost săvârşite în aceeaşi noapte. Infracţiunile s-au produs în satul Caplani, raionul Ştefan Vodă, în dimineaţa zilei de 15 martie curent.

Potrivit MAI, două vânzătoare a două magazine alimentare din satul Caplani au depistat ușile magazinelor deteriorate, gratiile de la geamuri tăiate, iar pe rafturi dezordine și lipsă de marfă.
Suspecții au fost identificați și reținuți la doar câteva ore. Aceștia s-au dovedit a fi doi tineri, de 17 și 18 ani, locuitori ai aceleiași localităţi. Potrivit cercetărilor polițienești, înainte de producerea furtului, amicii ar fi servit băuturi alcoolice, după care ar fi decis să continuie „sărbătoarea”, însă, pe alimente și alcool sustras din cele două magazine.
Suma pagubei materiale și alte circumstanțe urmează a fi stabilită.
Actualmente, cei doi sunt cercetaţi penal. Potrivit legislaţiei, persoanele culpabile de „Furt”, riscă o amendă în mărime de până la 20.000 lei sau închisoare de până la 4 ani.


