Ссылка скопирована
Pungaş reţinut în flagrant delict
În seara zilei de 18 aprilie, curent, angajaţii Secţiei pentru combaterea infracţiunilor în locurile publice şi transport urban din cadrul Comisariatului general de poliţie al mun.Chişinău, au reţinut în flagrant delict un hoţ de buzunare după ce a sustras de la o locuitoare a capitalei, în vîrstă de 32 ani, un portmoneu în care se aflau actele de identitate şi bani în sumă de 20 euro şi 580 lei

Incidentul s-a produs în timp ce se deplasau cu un maxi-taxi de pe ruta 175, pe strada Burebista.
Pungaşul nu a reuşit să profite de banii furaţi, deoaree a fost reţinut imediat după ce a coborît din transport. Respectiv, suspectul a fost condus la comisariatul de sector pentru documentare conform procedurii legale. Individul s-a dovedit a fi un tînăr de 36 ani, locuitor al oraşului Bender, anterior judecat de două ori pentru crime similare. Acesta a recunoscut forţelor de ordine că a furat un portmoneu de culoare neagră din geanta unei pasagere, în timpul deplasării. Suspectul este cercetat penal, și riscă o amendă în mărime de la 300 la 1000 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 4 ani.

