Proprietarul localului în care s-au intoxicat zeci de oameni, iar unul a murit, va fi audiat astăzi de procurori
Proprietarul restaurantului "Golden Nica" va fi audiat astăzi de către procurori în calitate de bănuit, după ce aproape 80 de oameni s-au intoxicat la câteva nunţi organizate în acest local.

Tot astăzi, procurorii îi vor audia şi pe oamenii care au fost la petrecereade vinerea trecută.
Proprietarul restaurantului, care până acum a refuzat să discute cu presa, va fi audiat la Procuratura Sectorului Râşcani.
Oamenii legii au efectuat ieri percheziţii în local şi au ridicat documente ce vizează livrarea de produse alimentare, dar şi înregistrări video de la ultimele nunţi.
Scandalul de la restaurantul Golden Nica a luat amploare după ce zeci de oameni s-au ales cu intoxicaţii alimentare, iar un bărbat de 39 de ani a murit.
Potrivit Centrului de Sănătate Publică din Capitală, activitatea restaurantului a fost sistată temporar, iar angajaţii s-au ales cu amenzi.


