Procuror, snopit în bătaie de trei huligani
Un procuror din cadrul Serviciului Sud al Procuraturii Anticorupţie a fost snopit în bătaie de către trei indivizi care încălcau liniştea publică, informează serviciul de presă al Procuraturii Generale. Incidentul a avut loc în această noapte, în jurul orei 23.00, în preajma blocului din or. Cahul, în care temporar locuieşte procurorul.

Cei trei indivizi se aflau în stare de ebrietate şi încălcau grosolan ordinea publică.
Din datele preliminare rezultă că, cei trei bărbaţi, s-ar fi aflat în ospeţie la prieteni care locuiesc în acelaşi bloc. După ce au consumat băuturi alcoolice aceştia au ieşit în scara casei unde au început să facă gălăgie şi au încercat să deterioreze uşa de la intrarea în bloc. La auzul zgomotului puternic a ieşit procurorul și i-a somat să nu mai tulbure ordinea publică. Acest fapt însă i-a înfuriat pe agresori care s-au năpustit asupra acestuia cu o rangă de metal.
În timpul conflictului, victima a reuşit să-şi strige soţia care i-a adus arma de foc şi din care omul legii a efectuat două împuşcături de avertizare. În rezultat agresorii au luat-o la fugă, unul însă a fost reţinut de procuror. Între timp a fost chemată şi poliţia, care i-a identificat pe toţi cei implicaţi în altercaţie.
Pe acest caz a fost pornită o cauză penală în baza art.287 alin.(2) lit.b) Cod penal – huliganism. Actualmente, doi dintre bănuiţi au fost reţinuţi preventiv pentru 72 de ore, iar al treilea care este minor va fi cercetat în stare de libertate.


