Procuror din Glodeni a imobilizat un deținut care evadase din escortă
Un procuror a reținut în această dimineață un învinuit care tocmai evadase din escortă. Incidentul s-a produs în preajma Penitenciarului nr.11 din Bălţi, când învinuitul, care fusese escortat la porțile izolatorului, a profitat de neatenţia poliţiştilor şi a încercat să evadeze.

Acesta s-a dovedit a fi un infractor deosebit de periculos, care fusese etapat la penitenciar după ce primise 30 de zile de arest preventiv pentru violul, atacul tâlhăresc şi omorul intenţionat, săvârşit cu o deosebită cruzime, asupra unei minore din Ungheni.
De notat că, procurorul care a reţinut individul este adjunct al procurorului-şef al Procuraturii raionului Glodeni, şi în momentul respectiv se afla în concediu anual de odihnă. În timpul reţinerii învinuitului, procurorului i-a fost fracturat un deget, acum fiind operat la Spitalul din Bălţi.
Pe acest caz a fost iniţiată o anchetă sub aspectul tentativei de evadare a învinuitului, concomitent, urmând a fi dată o apreciere şi acţiunilor poliţiştilor care-l escortau.


