Poliţia rutieră, oferă șoferilor în loc de amenzi, cadouri
Inspectoratul Național de Patrulare desfășoară o acțiune care îi surprinde pe șoferii care încalcă regulamentul circulației rutiere.

Mai mulți angajați ai INP au fost dislocați astăzi în principalele intersecţii din capitală. Înarmați cu bastoane, polițiștii au stopat șoferii care vorbeau la telefon, nu aveau centura de siguranță cuplată sau treceau la culoarea roşie a semaforului. Aceștia însă nu primeau amenzi, ci cadouri – câte un odorizant auto şi un avertisment.
Acțiunea de informare a șoferilor cu genericul “Salvează viața ta și păzește-o pe a mea”are ca scop prevenirea accidentelor rutiere, dar și informarea celor implicați în trafic că viața are prioritate.
Neoficial, angajaţii IMP recunosc că nu ştiu ce să mai facă pentru a potoli nesimţirea şoferilor. Aceştia continuă să comită abateri, deşi ştiu că o fac “sub ochii” camerelor de supraveghere instalate în majoritatea zonelor importante de trafic. De altfel, chiar în timpul documentării acestui material am avut ocazia să observăm nepăsarea unor conducători auto. Deşi observau patrula INP disclocată în intersecţia Ştefan cel Mare – Bănulescu Bodoni, mulţi şoferi continuau să vorbească la telefonul mobil, ori nu schiţau nici cel mai mic gest pentru cuplarea centurii de siguranţă.


