27 Мая 2013, 16:47
932
Ссылка скопирована
Poliţia a deschis un dosar penal în cazul minorului din Orhei
Poliţia din Orhei a iniţiat urmărirea penală pe cazul înecului minorului de 14 ani. Dosarul penal a fost pornit pentru neglijenţă în serviciu, soldată cu decesul unei persoane.

Astfel, vor fi audiaţi profesorii care urmau să supravegheze grupul de copii.
De asemenea, va fi cercetată şi administraţia şcolii din satul Hansca, Ialoveni.
Publika.md aminteşte că, ieri, un băiat de 14 ani, aflat în excursie la Orheiul Vechi, s-a înecat în râul Răut. Potrivit reprezentanţilor Serviciului Situaţiilor Excepţionale, tragedia s-a produs în satul Butuceni, raionul Orhei, în timpul unei excursii la care participau copii, însoţiţi de profesori.


