Peste 23 de tone de metal, confiscate în folosul statului
În Republica Moldova aluminiul se vinde ca pâinea caldă. Un bărbat din Căuşeni a colectat 3 tone de metal din mai multe raioane, iar ulterior le-a vândut la preţuri majorate companiilor specializate în acest domeniu. Şi asta în ciuda faptul că nu avea autorizaţie specială pentru desfăşurarea unor asemenea activităţi.

Poliţiştii au descoperit şi un punct ilicit de colectare a aluminiului. Acesta se afla chiar în curtea unei case din sectorul Ciocana. Proprietarul nu a putut prezentat niciun act legal care i-ar permite desfăşurarea unui asemenea gen de activitate.
Totodată, în cadrul unor măsuri speciale, în alte trei puncte de colectare ilegală a metalului, au fost depistate peste 20 de tone de aluminiu.
În toate situaţiile, cantităţile de metal vor fi confiscate în folosul statului, iar persoanele implicate în ilegalităţi riscă să fie cercetate penal pentru evaziune fiscală şi contrabandă.


