Permise de conducere false, depistate la controlul de frontieră
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări cu privire la doi tineri care au prezentat la controlul de frontieră permise de conducere false.

Marius J, cetățean moldovean în vârstă de 22 de ani a vrut să intre luni în țară, conducând un autoturism marca Honda, înmatriculat în Republica Moldova, anunță estnews.ro.
La controlul de frontieră, pe lângă documentele de identitate, bărbatul a prezentat și un permis de conducere cu însemnele autorităților din Republica Moldova. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, polițiștii au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fiind fals total.
În legătură cu cele constatate bărbatul a declarat că permisul de conducere eliberat de autoritatile din R. Moldova pe numele său i-a fost reținut la sfârșitul anului 2016 de către Poliția Rutieră Română, pentru depășirea limitei de viteză și că documentul pe care l-a prezentat la controlul de frontieră l-a primit de la un conațional, la începutul anului 2017, contra sumei de 150 de euro. Acesta a mai declarat că nu are cunoștință că documentul este fals ori falsificat, fiind convins că documentul este cel original, înapoiat de autoritățile competente din Republica Moldova.
Ieri, Veaceslav C, cu dublă cetățenie română și moldovenească, a vrut să iasă din țară la volanul unui un microbuz marca Mercedes, înmatriculat în Republica Moldova. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere prezentat la controlul de frontieră, polițiștii au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals total.
În legătură cu cele constatate, tânărul în vârstă de 22 de ani a declarat că nu are cunoștință că documentul este fals ori falsificat, deoarece el a urmat cursurile unei școli de șoferi și că o persoana din cadrul instituției respective i-a facilitat obținerea cu prioritate a permisului de conducere prezentat la controlul de frontieră, contra sumei de 200 de euro.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în ambele cazuri sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals.


