Pericolul văzut cu ochii în Sângera: Craterul de lângă case
Un crater imens a apărut la un pas de câteva case, din Sângera. Oamenii se plâng că groapa crește zilnic și, din cauza surpării pământului, le este frică că locuințele lor ar putea să cedeze în orice moment.

Localnicii s-au adresat autorităților încă la sfârșitul săptămânii trecute, însă primarul abia astăzi a convocat o ședință de urgență pentru a găsi o soluție.
Oamenii spun că lângă această fântână a apărut o mică gaură, joia trecută. Până la sfârșitul zilei, pământul s-a surpat, iar localnicii au rămas îngroziți când au văzut că în acel loc s-a format un crater de câțiva metri.
Rodica HARTI, LOCALNIC: „Craterul se formează în direcția ceea, la noi sub garaj„.
Craterul s-a extins până în curtea acestei femei.
Rodica HARTI, LOCALNIC: „Uitați-vă ce adâncime este. Aproximativ de 6 metri„.
Suada KARKOUKI, REPORTER PROTV: „Craterul se află la un pas de această casă. Oamenii spun că din cauza surpării pământului au apărut deja și fisuri în pereții locuinței„.
Și Victor Panfil, care locuiește în apropiere, spune că este foarte îngrijorat. Nu se știe cât de adânc este craterul și cât de periculos ar putea fi.
Victor PANFIL, LOCALNIC: „Cireșul era drept, iar acum începe să se lase la vale. Este o adâncitură în colțul casei. Ne este frică de casă. Nu știm ce să facem „
Primarul din localitate a anunțat că zona trebuie să fie evacuată.
„Soțul s-a dus la un frate de-al lui împreună cu copilul, iar eu eram la lucru. Ne-am întors. Ce să facem? Trăim cu frică. Noaptea dormim imbracati, sa iesim din casa repede daca va fi necesar. „
„Până la ora 4 nu am dormit deloc„.
Localnicii se plâng că s-au adresat autorităților încă la sfârșitul săptămânii trecute, însă până acum nu s-a făcut nimic. Astăzi, au sunat de câteva ori unui consilier, dar nu au mai primit niciun răspuns clar.
„ - Eu nu sunt pe loc„
Am mers la Primărie, însă acolo ni s-a spus că primarul nu este. Ulterior, prin telefon, Valeriu Poiată ne-a spus că problema a fost discutată la o ședință de urgență.
Primarul orașului Sângera promite că problema va fi soluționată, în curând.


