Ссылка скопирована
Pentru comportament agresiv, polițiștii care au bruscat doi minori, au primit mustrare
Colaboratorii poliției, care au bruscat și trasportat forțat doi elevi ai Liceului „Spiru Haret” la Comisariatul de poliție al sectorului Buiucani s-au ales cu mustrare aspră pentru comportament inadecvat.

Despre aceasta se spune într-o explicație a Ministerului Afacerilor Interne, care a parvenit în urma unei sesizări a deputatului comunist, Sergiu Sârbu.
Anterior MAI, a inițiat a o anchetă de serviciu prin care s-a constat că „polițiștii în timpul conversației cu minorii au utilizat un ton arogant și brutal, astel încălcând prevederile legii cu privire la Statutul serviciului de patrulare și santielă al poliției”. În rezultat, prin ordinul MAI polițiștii respectivi au fost admonestați disciplinar.Totodată, acțiunile privind reținerea minorilor, conducerea lor la CPS Buiucani, ridicarea temporară a telefonului mobil de la aceștia vor fi examinate de către organele de procuratură.
UNIMEDIA amintește că pe 23 februarie curent, doi elevi ai Liceului „Spiru Haret” au fost luați din stradă, bruscați și urcați cu forța în mașina poliției. Totul s-a întâmplat după ce un grup de polițiști i-au acostat pe tineri, încercând să afle dacă aceștia fumează.



