theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
15 Февраля 2015, 08:26
5 523
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Pedofil condamnat la ani grei de pușcărie

Pedofilul care se dădea drept Arhaghelul Mihail a fost condamnat la 11 ani de pușcărie de judecătoria Bender. Bărbatul a fost condamnat după ce, acum 12 ani, a ţinut în sclavie o familie din satul Copanca, raionul Criuleni.

În acest răstimp, agresorul a maltratat și a violat trei copii, sub ochii părinților, care-l credeau sfânt.

Viața liniștită a unei familii din satul Copanca s-a sfârșit în 2001, când un bărbat, invitat de capul familiei, le-a trecut pragul și s-a prezentat drept Arhanghelul Mihail. Tatăl le-a poruncit copiilor să nu iasă din cuvântul oaspetelui.

”În prima zi când a venit, s-a îmbătat și a început să mă bată cu picioarele, cu pumnii, cu capul de perete”.

De atunci, fiul era bătut crunt zilnic, iar viața lui s-a transformat în tortură continuă.

”Îl impunea să stea toată noaptea cu mâinile în sus, să se roage ore în șir, să-i sărute mâinile și picioarele”, a afirmat Galina Mihailova, șef-adjunct, comitetul de anchetă, or. Bender.

În calvar s-a transformat și viața surorilor băiatului. Cu acceptul tatălui, pseudoarhanghelul întreținea relații sexuale nu doar cu mama lor, dar și cu ele.

”Cele două fetițe aveau câte 14 ani când au început să fie abuzate sexual”, a menționat Valerii Terentiev, anchetator.

Peste ani de coșmar, una din fete a reușit să fugă peste hotare, unde s-a căsătorit. Anume ea a mers la finele lui 2013 la poliție. Pedofilul, în vârstă de 55 de ani, a fost reținut în orașul de baștină – Bender.

”- Spuneți că totul a fost de comun acord?
– Da.
– Ce anume?
– Relațiile sexuale.
– Cu cine?
– Cu Tania.
– Și cu Ana?
– Cu Ana de la 16 ani.”

Cum bărbatul le-a întunecat mințile părinților rămâne o enigmă. Specialiștii presupun că acesta utiliza tehnici de hipnotizare. Expertiza psihiatrică a arătat că acesta este perfect sănătos, așa că își va petrece următorii 11 ani în pușcărie. Tatăl copiilor, acuzat de comlicitate, a fost condamnat la 8 ani de închisoare.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована